Există un gest pe care îl fac de peste treizeci de ani, de fiecare dată când deschid un pachet de piei de samur. Iau o piele în mână, o întorc cu blana spre mine și suflu ușor în ea.
Blana se desface ca o apă în care arunci o pietricică. Pentru o clipă vezi puful de dedesubt, des cum nu vezi la nicio altă blană. Firele lungi, lucioase, se închid apoi la loc peste el, încet, ca și cum n-ar fi fost nimic. Pe gestul ăsta l-am văzut prima dată la mama. Ea îl văzuse la tata. Nu l-am citit în nicio carte, și nici nu cred că poate fi învățat din cărți.
Când fac asta cu un samur bun, mă gândesc de fiecare dată la același lucru: țin în mână ceva ce, timp de o mie de ani, a valorat mai mult decât aurul.
Când blana era monedă
Cu mult înainte ca rubla să însemne ceva, în Novgorod, în Rusia Kieveană, în vechea Moscovie (Marele Cnezat al Moscovei), datoriile se socoteau în samuri. Cronicile ruse vechi pomenesc blănurile ca pe o avere adevărată. Călătorii arabi din Evul Mediu, Ibn Fadlan și Al-Masudi, au scris despre negustorii din Nord care coborau pe râuri cu baloturi de blănuri pe care le schimbau pe argint. Nu se vorbea de bucăți, se vorbea de „capete de samur”, ca despre o unitate de măsură a bogăției.
Se spune că Moscova a crescut așa cum a crescut pentru că era la răscrucea acestor drumuri. Pe acolo treceau spre Europa și spre Asia blănurile Nordului.
Din secolele XIV–XV, pe măsură ce Moscovia înainta spre Siberia, statul a introdus yasak-ul, un tribut anual pe care popoarele siberiene îl plăteau în blănuri. Samurul era cel mai căutat dintre toate. Se număra, se eticheta, se punea în cutii sigilate și pleca direct la vistieria țarului. O cutie de samuri de Barguzin era trecută în acte ca avere de stat. Era, la propriu, rezervă valutară. Se spune că un samur valora cât un cal, iar zece samuri reprezenta cât prețul libertății unui om.
De aici i s-a tras și numele, păstrat până în secolul al XIX-lea: aurul moale al Nordului.
Pentru că era atât de rară și venea din locuri unde abia ajungeai, blana de samur (zibelină) a fost multă vreme rezervată doar capetelor încoronate. Regi, duci, țari. Spre sfârșitul epocii imperiale, samurul de Barguzin ajunsese să fie purtat doar de țar și de familia lui. Iar când țarul voia să onoreze un ambasador sau să pecetluiască o alianță, trimitea o haină de samur. Nu exista dar mai mare.
Șapte râuri, șapte blănuri
Oamenii se miră când le spun că nu există „un” samur rusesc. Martes zibellina (numele in latina al samurului rusesc)trăiește în taigaua Siberiei, aproape de râuri, iar fiecare regiune și-a adaptat în timp propriul fel de blană. Frigul, apa, pădurea, hrana, toate își lasă urma. În comerțul de lux, și la licitațiile istorice Sojuzpushnina, de unde provin și pieile pe care le folosesc, samurul este împărțit în șapte mari varietăți.
Barguzinsky e regele. Trăiește în munții din Estul Lacului Baikal, pe malurile râului Barguzin. E un animal mic, dar blana lui e atât de deasă, de fină și de mătăsoasă încât pare că nu mai are loc nimic între fire, nici măcar aerul. Culoarea merge de la ciocolatiu închis până aproape de negru, iar printre fire apar peri argintii care reflectă lumina ca bruma de pe crengi într-o dimineață geroasă de iarnă. Numai el ajunge la gradele Silvery, despre care vă voi povesti mai jos.
Yeniseisky, de pe fluviul Ienisei, din Siberia Centrală, e al doilea ca valoare. Pielea e mai mare, blana foarte deasă, dar firul de acoperire e puțin mai aspru, iar culoarea mai caldă, spre caramel și brun-roșcat.
Yakutsky, din Iacutia, crește acolo unde iarna trece des de minus cincizeci de grade. Animalul e mic, dar puful e extraordinar de des, iar culoarea închisă e uniformă, uneori cu reflexe cenușii.
Kamchatsky, din Peninsula Kamceatka, e cel mai mare dintre toți. Clima oceanică, aspră, îi dă o blană voluminoasă, cu puf bogat și fire lungi. E foarte căutat pentru lucru cu piei dispuse orizontal.
Amursky, de la granița cu China, e mai deschis la culoare, nisipiu sau auriu, cu părul mai scurt. E o variantă mai accesibilă.
Tobolsky, din Urali și din bazinul Tobolului, are pielea mare și textura puțin mai aspră. Fiind cel mai aproape de Rusia europeană, a fost pe vremuri unul dintre cei mai vânați.
Sahalinsky, de pe insula Sahalin, e cel mai mic și unul dintre cei mai rar întâlniți la marile licitații. Mai crește și în insulele din Nordul Japoniei.
De ce contează toate astea pentru o haină? Pentru că fiecare model cere un anumit samur. Un croi lung, cu multă mișcare, nu se face cu aceleași piei ca o vestă scurtă și fluidă. Lungimea firului diferă, mărimea pieii diferă. Tocmai aici se vede meseria: să știi ce piele pui unde.
Culorile
Din Dark până în Lavender, paleta samurului e mai bogată decât bănuiesc cei mai mulți.
Lavender e cea mai deschisă nuanță: un bej cu o umbră de violet, ca lavanda uscată. Poate bate ușor spre rece. E modernă, îndrăzneață, și astăzi e cea mai scumpă dintre pieile care nu sunt Silvery. Vine minunat femeilor cu părul deschis.
Tortora e următoarea: bejul cald al cafelei cu lapte.
Cashmere e un ciocolatiu cald, sofisticat, care nu se demodează.
Dark e cea mai închisă, culoarea unei cafele prăjite tare. Aici începe povestea argintului -a gradelor de Silvery
Firul de argint
La samurul Dark, printre firele închise apar uneori peri albi. Ei apar în mică măsură și la celelalte culori, fiind specific doar samurului rusesc (zibelinei ruse). Nu apare la zibelina canadiană. În lumea celor care se ocupă cu blănuri, le spunem gradele Silvery, de la Silvery 0, fără niciun fir alb-sau extrem de rare, până la Silvery 6, unde firele argintii sunt atât de multe încât blana pare să aibă lumina ei. Nu strălucește ca un metal, ci se aprinde ușor când te miști.
Silvery 6 e vârful. E cea mai rară și cea mai prețioasă zibelină din lume. Cine se pricepe o recunoaște dintr-o privire. Pentru cine o poartă, e o declarație făcută în tăcere.
Ce nu se vede în vitrină
Samurul (zibelina) e o blană sălbatică, și asta îi dă farmecul și raritatea. Nu există două piei identice. Ca să se asorteze într-o haină, trebuie nuanțate cromatic, piele cu piele, până devin aceeași nuanță. Între blănari se știe foarte bine: o singură tăbăcărie din Italia reușește asta cum trebuie. Este cea mai bună din lume la tăbăcirea și nuanțarea samurului. Celelalte nu ajung la același rezultat, și diferența se vede cu ochiul liber pentru o persoană avizată. De aceea, la samur, tăbăcăria contează aproape la fel de mult ca pielea însăși.
Pieile sălbatice mai au și mici defecte. Un meșter bun le repară invizibil iar un meșter slab nu reușește acest lucru. De aceea este important meșterul care a confecționat haina.
Apoi e calitatea blănii. În funcție de structura părului, pieile de samur pot avea prețuri pe o scară de la 1 la 8: o piele premium poate costa de opt ori cât una slabă. Diferența se vede mai ales în desimea pufului și a firului de acoperire (guard hair) și în proporția dintre ele. O piele inferioară nu are desime, sau are raportul dintre puf (under hair) și firele de acoperire (guard hair) disproporționat, iar asta se observă imediat pentru un ochi avizat. Bineînțeles că atât culoarea și gradul de Silvery determină prețul unei piei, alături de uniformitatea lotului cât și numărul de piei din lot.
Mai e un lucru pe care îl spun mereu clienților: din toată producția mondială de samur scoasă la bursă într-un an se pot face cam 20.000 de confecții, din toate categoriile și calitățile. Hainele de top sunt doar câteva mii. Iată de unde vine prețul. Nu e un moft, e aritmetică.
Jderul care se dă drept samur
De-a lungul anilor am văzut de multe ori haine de jder de pădure (Martes martes) sau de zibelină canadiană (Martes americana) vândute drept „samur rusesc”. Mai ales cea canadiană seamănă destul de mult, iar diferența o vede doar un ochi format.
Unii comercianți o fac cu bună știință. Dar, sincer, mult mai mulți o fac pentru că nici ei nu văd diferența dintre cele trei blănuri, darămite dintre categoriile și calitățile samurului rusesc.
Veți găsi pe piață jachete de „zibelină rusă” cu același model și cu același consum de blană la prețuri ce pot porni de la 4.000 de euro, când e de fapt jder, și peste 100.000 de euro, pentru un Barguzinsky Silvery 6 de calitate bună. De aceea sfatul meu e simplu: cumpărați samur doar de la oameni specializați, care vă pot pune blănurile una lângă alta și vă pot arăta și explica diferența. Noi facem asta în showroom de fiecare dată când ni se cere.
Cum se simte
Aici mi-e cel mai greu să găsesc cuvintele, deși am încercat de multe ori.
Samurul (zibelina) e cea mai ușoară dintre blănurile nobile. Pui pe umeri o haină și ai senzația că ai uitat să o pui. Căldura vine totuși, pe nesimțite, ca soarele de martie pe spate, care te mângâie ușor. E densă fără să fie voluminoasă. Față de nurcă e mai ușoară și e cea mai pufoasă blană cu fir de acoperire,. Față de vulpe nu mizează pe volum, ci pe rafinament și moliciune. Față de lynx, unde totul e desenul natural, samurul impresionează prin uniformitate și printr-o strălucire discretă. Față de chinchilla e mai rezistent la purtarea frecventă și păstrează aceeași moliciune având o piele aproape la fel de subțire ca a chinchillei, dar mult mai rezistentă
Clientele mele o spun mai bine decât mine: e blana care dă dependență. După ce ai purtat samur, nu-ți mai dorești altă blană.
Cum o croim
Samurul este foarte versatil modelistic. Croiul drept lasă materialul să vorbească și se poartă oricând. Croiul A-line se deschide ușor la poale, iar când mergi blana pare că dansează. Croiul cambrat strânge talia și ridică eleganța, dar cere uneori ajustări fine, făcute la probă, nu din ochi.
O jachetă midi cu guler șal, peste o rochie simplă, merge la fel de bine la cină și la teatru. O capă sau o etolă peste o rochie de seară nu mai are nevoie de nimic, iar bijuteriile le puteți alege liber. O vestă de samur e ușoară ca un fulg și se poartă peste o rochie sau un maletă fină, chiar și în interior, iar un palton lung, bine proporționat pe înălțimea celei care îl poartă, e o piesă de patrimoniu care se lasă moștenire.
Pieile le aleg personal, pentru fiecare haină. Ne uităm la structura blănii, la luciu, la uniformitatea culorii, la cum se potrivesc pieile între ele. Împreună cu clienta, alegem nuanța, modelul, gulerul, lungimea și modul de închidere al hainei, căptușeala și toate celelalte detalii care ar putea interesa clienta. Lucrăm pe model standard ajustat (custom), la măsură (made to measure, cu 0-2 probe) sau bespoke, cu 2-4 probe și prototip din pânză.
Cum o păstrați 40 de ani
O haină de samur (zibelină) bine făcută și bine îngrijită se poartă zeci de ani. Am văzut haine de peste 50 de ani care arătau impecabil.
Depozitați-o pe un umeraș lat, fără nicio husă, ferită de razele soarelui, de lumina UV și de surse de căldură. Nu o parfumați direct. Dacă o pătați, nu frecați și nu spălați: aduceți-o la noi. Protejați-o de molii. O dată la 2–6 ani, în funcție de cât o purtați și de nuanță, o curățăm la Fur SPA, pentru a-i reda aspectul de nou.
Iar dacă aveți în dulap o haină de samur moștenită, cu un croi care nu vă mai reprezintă, nu o lăsați acolo. Samurul e prea prețios ca să stea uitat. Îi putem da o viață nouă prin restilizare, modificare, ajustare, etc.
Un cuvânt despre garanție
Hainele cumpărate de la noi se repară în atelierul nostru, gratuit și imediat, în cazul puțin probabil al unui defect de material sau de execuție. Dacă defectul vine din purtare (o agățare, o pată, o udătură), îl reparăm urgent, cu 20% reducere la manoperă. Hainele clienților noștri sunt prioritatea zero a atelierului, pentru că o haină care stă în reparație e o haină care nu poate fi purtată.
Pentru hainele cumpărate din altă parte, lucrurile stau altfel. Timpul de așteptare poate ajunge la 2–3 luni, uneori și mai mult, mai ales în sezon. Și vă spun deschis: pentru că cererea crește de la an la an, în anii care vin vom avea tot mai puțin timp pentru hainele care nu au fost cumpărate sau nu aparțin clienților noștri. Atelierul are o capacitate limitată iar pe primul loc vor sta mereu cei care ne-au acordat încrederea lor.
Și un sfat, de la cineva care a văzut multe în decenii de carieră: întrebați întotdeauna ce înseamnă garanția. Cine face reparația, cât durează, ce acoperă, unde lăsați haina. Am văzut în România „certificate de garanție” fără numele firmei, fără adresă, doar cu un număr de telefon. Nu acceptați așa ceva. Sunt foarte puțini producători de blănuri de lux în țară, iar cei mai mulți nu pot repara o haină de calitate superioară celor pe care le fac ei înșiși neavând experiența necesară.
Ce ne-a lăsat mama
Mama avea o vorbă pe care n-am uitat-o niciodată: la noi nu există „merge și așa”. O haină nu e gata până nu e perfectă.
Cu samurul, vorba asta cântărește dublu. Ții în mână o blană care în trecut a fost tribut pentru țari, dar diplomatic între împărați, rezervă de stat într-o cutie sigilată. Nu ai voie s-o tratezi ca pe o blană oarecare.
Tata a început meseria în București în 1939. Eu am început-o lângă mama în 1992. Astăzi o continuă fiica mea, Bianca. Și cu toții am învățat același gest: suflăm ușor în blană și ne uităm cum se închide la loc, pentru a-i evalua calitatea.
Dacă vreți să vedeți cu ochii voștri diferența dintre un samur bun și unul care doar pretinde că este, vă aștept în atelier.
Daniel Margarit
Casa de Blănuri MG
Showroom și atelier: Șos. Ștefan cel Mare 46, București
Program: L–V 10–18, S 10–15
Telefon: +40 727 225 262 · Email: bianca@blana.ro
Lasă un răspuns